LIGA 1, ETAPA 12. FC COLENTINA vs FC ONEȘTI 4-4

Un meci cu implicații în suburbia clasamentului între două echipe în formă, neînvinse în ultimele trei etape. Partida a debutat în forță, două goluri în trei minute, Alex Oprea a deschis scorul pentru gazde, iar Sorin Alexandrescu a readus egalitatea, la secunde distanță, de altfel, cei doi marcatori din startul jocului fiind și MVP-urile partidei. După 15 minute, deja vu pe tabela de marcaj, același Oprea, foarte inspirat în fața porții, a dus scorul la 2-1 și, dacă tot am pomenit de inspirație în fața porții, Sorin Alexandrescu a egalat, proxim, un minut mai târziu.  Dialogul dintre cei doi jucători a continuat ca într-un joc de „Fazan”… pe goluri, iar Oprea a avut ultimul cuvânt din prima repriză, după ce a speculat, din nou, ziua un pic mai slabă a lui Ionel Mihai pentru 3-2, scorul primei părți de joc. Patru minute a durat până când Alexandrescu a dat răspunsul și scorul a redevenit egal, 3-3, de aici FC Onești având mai mult inițiativa, în timp ce Colentina a preferat să aglomereze jumătatea proprie și să lovească pe contră. Pumnal înfipt de golgheterul Costin Bordei, cu 10 minute înainte de final, un final care a fost sinonim cu asediul celor de la FC Onești asupra careului lui Bogdan Niță, cel care, după câteva meciuri în care a fost libero, a lucrat, din nou, cu mănuși. Cei de la Colentina au rezistat precum plăieșii moldoveni din Cetatea Nemțului în fața polonezilor din “Sobieski și românii”, însă, în ultimele secunde, Sorin Alexandrescu a deviat o minge care, sub uluiala adversarilor, s-a scurs în plasă. 4-4, un punct de fiecare și lupta pentru evitarea retrogradării continuă pentru ambele formații.

Omul meciului – Sorin Alexandrescu – nota 9.5                                                

 

LIGA 2B. ETAPA 12. ECHIPA DIN VIS vs ARSENAL ROMÂNIA 2-3

Ambele echipe veneau după înfrângeri cu liderul seriei, FC 1 Decembrie, meciuri în care ilfovenii și-au reiterat pretențiile pentru promovarea directă în primul eșalon Victory Cup. Prezența bună la teren pentru Arsenal România, formația mai tonică ieri, mai prezentă în partidă, o partidă cu un nivel foarte bun. Dubla lui Răzvan Cocarla a adus avantajul de două goluri pentru “tunari”, Marin Ionescu fiind omul care a reușit transfuzia cu moral pentru Echipa din Vis, cu un gol venit perfect, chiar înainte de pauză. 2-1 la jumătatea meciului pentru Arsenal, iar mitanul secund se anunța foarte interesant. Avântul gazdelor, porniți spre o remontada care să valideze, din nou, că 2-0 este “cel mai periculos scor”, a fost stârpit de neatenția lui Vlad Vintilă, un autogol care a refăcut diferența de două goluri pe tabelă pentru roș-albi. Decarul Ionuț Rizea a turnat adrenalină pe finalul jocului, cu o reușită în minutul 33, șapte minute la dispoziție, însă jocul celor de la Echipa din Vis a fost precum mersul pe bicicletă fără lanț. S-a terminat 3-2 și, după două înfrângeri sudate nefericit, putem vorbi de criză în tabăra fostei prim-divizionare Victory Cup.

Omul meciului – Răzvan Cocarla – nota 8

 

LIGA 2B. ETAPA 12. DRISTOR PREDATORS vs ALL FOR ONE 3-1

Dristor Predators și-a readus adversarul de luni, All For One, cu picioarele pe pământ. După o serie de patru victorii consecutive, colegii lui Marius Stancu au simțit, din nou, gustul amar al înfrângerii. Jocul a început prost pentru oaspeți, conduși în minutul 6, însă Mihai Chivu a reușit să egaleze cu o execuție elegantă, acesta fiind singurul moment de strălucire pentru All For One. De partea cealaltă, Dristor rămâne aceeași formație cameleonică, dependentă de jucătorii de execuție din atac, un adversar pe cât de incomod, pe atât de inconstant în această grupă, o echipă care funcționează pe sistemul…una caldă, una rece și, uneori, una călie. Astfel, după înfrângerea fără drept apel cu Aripile, Predators a reușit, luni, o victorie importantă care o catapultează pe locul 5, într-o rocadă pe tabla clasamentului cu All For One, într-o serie comprimată în care, între locurile 5 și 11, este o diferență de 6 puncte.

Omul meciului: Păun Cristian Mihai – Nota  8.5

 

LIGA 1. ETAPA 12. LUDICOM ART vs VULTURII 5-2

Victorie fără urale pentru Ludicom, favorită clară în jocul cu lanterna roșie a clasamentului. Fără schimbări, Vulturii nu a putut ține pasul cu fosta campioană Victory Cup, însă s-a descurcat onorabil, gazdele având o exprimare destul de ștearsă în raport cu valoarea lindividuală. După 10 minute, Ludicom conducea cu 2-0, prin golurile reușite de Costin Tamaș și Romeo Dumitrescu, însă Adi Cristea a reușit o dublă blitz care a readus egalarea. Același Romeo Dumitrescu, Salvatore della Patria” pentru gazde, a readus echipa lui Marin Vasile în avantaj, 3-2, scorul pauzei. În partea secundă, Vulturii nu a mai putut ține pasul și a optat pentru o tactică simplă, minge lungă, lansată din propria jumătate, direct pe Adi Cristea, cel care, în a doua jumătate, a avut rol de pivot . Cu o evoluție încurcată în unele momente, Ludicom a mai înscris de două ori și a luat toate cele trei puncte, singurul lucru bun, pentru ei, în meciul de luni.

Omul meciului – Romeo Dumitrescu – nota 8.5

 

LIGA 1. ETAPA 12. BĂTRÂNII vs GOOD TEAM 5-0

Good Team a acuzat o stare de oboseală care, într-un final, a fost hotărâtoare în desfășurarea partidei. De partea calaltă, după o serie de trei înfrângeri consecutive, starea de oboseală era de ordin psihic, gazdele fiind, parcă, într-un blocaj. Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus la capitolul ocazii pentru bătrâni”, creierul George Dumitru acuzând un lapsus de formă. Totuși, printre frânturi, turnul de control din jocul gazdelor a inventat o pasă transformată în...assist de finalizarea lui Mihai Neculai. Acesta a fost, de altfel, momentul psihologic al meciului, în partea secundă, în special în a doua jumătate a reprizei, oaspeții, sleiți de energie- după ce au mai jucat un meci într-o altă competiție-  ridicând steagul alb. Vlad Marinescu a semnat capitularea adversarului cu un hat-trick între minutele 28 și 35, iar omul care a deschis scorul a și sigilat tabela, în ultimul minut. 5-0 pentru Bătrânii, o echipă care are nevoie să lipească victoriile pentru a scăpa de aerul rarefiat al retrogradării.

Omul meciului: Mihai Neculai – Nota 8

 

LIGA 2A. Etapa 12. OSLM vs BULLS UNITED 3-5

Un joc între două echipe cu filozofie de joc total diferită. Gazdele au principiile unei organizări tactice, construcție a jocului din apărare, în timp ce oaspeții practică un fotbal în forță, direct pe poartă cu toată miza asumată pe cartea atacului. Luni, Bulls a beneficiat și de serviciile unui portar “specializat”, Suliman Talip, un goalkeeper care a avut smirghel în palme și un excelent joc de picior. OSLM a deschis scorul după 5 minute, prin Alex Bogaciu, avantaj cu termen de valabilitate un minut, Cătălin Lăcătuș reușind egalarea. A urmat o perioadă echilibrată, cu un plus de initiativă de partea “taurilor”, cei care, în minutul 17, au preluat, pentru prima oară în acest joc, conducerea. Inițiativă betonată după pauză, din ristul fin al lui Vali Florea, un jucător tehnic, bine înfipt în teren, cu un șut de pe loc de multe ori letal. După încă un gol al lui Cătălin Lăcătuș, la scorul de 4-1, OSLM a forțat și a avut superioritate, teritorială și la capitolul ocazii de joc, tupeul ofensiv fiind alimentat și de o nouă reușită pentru Alex Bogaciu. În plin aplomb al adversarului, Nicu Logofătu a dat cu extinctorul peste pretențiile de revenire ale rivalilor și a făcut5-2. S-a terminat 5-3, ultima reușită fiind o palidă consolare pentru băieții din Popești, cei care pun punct unei serii de trei victorii consecutive și, prin această înfrângere, cedează, la golaveraj, locul 5chiar dversarului direct, echipă ajunsă la cinci meciuri fără înfrângere.

Omul meciului – Suliman Talip Serhan – Nota 8

 

LIGA 1. ETAPA 12. FC IALOMIȚA vs HOOLIGANS UNITED 6-4

Meciul zilei ca nivel de spectaculozitate. O partidă alertă, cu goluri frumoase, momente pe muchie de cuțit care au schimbat scenariul jocului de la un minut la altul. Cei de la Hooligans United, favoriți în teoria clasamentului, au intrat pe vârfuri pe teren, au fost conduși cu 1-0 și 4-1 și, practic, și-au intrat în ghete în ultimele 10 minute ale jocului. Până atunci, Ialomița a jucat compact, a alergat mult, nu a irosit și, după dubla lui Cristi Nistor și golurile lui David Solcănea și Alex Varian conducea, în minutul 26, cu trei goluri diferență. Finalul avea să fie o recomandare la Aspacardin, Ion Gabriel a micșorat ecartul și, imediat, după ce mingea a fost repusă în joc, Cătălin Manea a marcat pentru 4-3. Era începutul sfârșitului. După alte două minute, verzii erau năuci, 4-4 și încă 5 minute de joc. Alex Varian a reușit un gol care a mai scuturat din presiunea adversarului și, punctul culminant l-a avut pe managerul Petruț Mattheus în rolul hulitului. Lovitură de penalitate de la nouă metri, trei pași a la Dănuț Lupu și un șut de parcă ar fi fost pe role. Cu scalpul în pumni de ciudă, Hooligans United a căzut, iar David Solcănea a reușit, la rândul lui, o dublă cu efect de bomboană pe coliva adversarului. 6-4, într-un meci în care oaspeții au irosit un penalty și o lovitură de penalitate.

Omul meciului: Alex Varian – nota 8.5

 

LIGA 2B. ETAPA 12. OLDIES vs YBB 1-1

Un meci disputat pe contre, fără gardă, de la o poartă la alta. Chiar dacă planul tactic a fost declarat nul la pauză, perioadă în care scorul era de 1-1, vârful Adi Barbu pentru Oldies, respectiv managerul Cătălin Stoian pentru YBB fiind subsemnații pe tabelă. A fost o partidă mare pentru Gheorghe Costea, în partea secundă paradele kamikaze ale omului dintre buturile gazdelor aducându-i pe arversari în pragul depresiei. De altfel, finalul meciului a aparținut băieților de la YBB, după o bară care a rupt niturile porții și a scos presiunea din minge pentru Petrică Postolache, oaspeții năvălind spre poarta adversă. Alin Albulescu, George Dinu și Cătălin Stoian au ratat ocazii importante, finalul jocului găsind ambele echipe cu plămânii pungă, oaspeții având frustrarea stanțată în priviri după irosirea monumentală din ultimele minute.  

Omul meciului: Gheorghe Costea – nota 8.5

 

LIGA 2C. ETAPA 11. FC BUSINESS vs ȘOIMII ATOMICI 3-4

Singurul meci din seria C a eșalonului secund de luni a fost un joc spectaculos, marcat de erorile din ambele tabere. Pe scurt, cine a greșit mai puțin, a câștigat. Cum afaceriștii au avut un portar cu planete nealiniate corespunzător la ora meciului, adversarul s-a impus speculând. FC Business a conducea, în minutul 13, cu 2-0, avantaj peste care, în doar opt minute, a trecut Irma, sub forma lui Alex Crăciun, cel care a marcat de patru ori într-un interval de 7 minute (’17-’24). 4-2 pentru Șoimii Atomici, iar până la final, tot ce a mai putut consemna tabela și cu ce s-au mai putut alege gazdele a fost desăvârșirea hat-trick-ului pentru Cătălin Duculescu. Șoimii Atomici se impun, 4-3 și, după două meciuri în care au scos patru puncte, urcă în clasament până pe poziția 10. Cel mai important, însă, moralul șoimilor este alintat cu o doză importantă de stimă de sine.

Omul meciului: Alexandru Crăciun – nota 9,5

 

LIGA 1. ETAPA 12. PĂDURARII D.T. vs ALL BLACKS 2-1

All Blacks venea după victoria de răsunet cu Pronostic Sportiv, 5-1, însă urma un meci cu alte coordonate, un adversar care produce migrene echipelor tehnice. Așa a și fost, Pădurarii D.T. a jucat ce știe, a aglomerat, nu a lăsat spații, astfel că avantajul tehnc deținut de All Blacks a fost absorbit de buretele tactic al pădurarilor”. Golul lui Marius Agoroae din minutul 8, după o pasa de catapultă a lui Mihnea Bădiță, a fost foarte important în economia jocului, cu avantajul la purtător gazdele fiind mult mai betonate în tactica ermetică pe care o etalează la fiecare joc. Un moment de neatenție – atipic gazdelor- la un corner, a dereglat busola pădurarilor, însă,  înainte de pauză, La Familia” a lansat un nou șlagăr pe tabelă, frații Dragnea au colaborat perfect, cu mezinul la finalizare și pădurarii erau din nou în urale. Repriza secundă a început cu, vorba lui Dumitru Graur înregistrată la OSIM... “terenul înclinat spre poarta gazdelor”, însă pădurarii erau obișnuiți cu fotbalul în pantă și și-au apărat, cu toate resursele și metodele, golul trecut moștenire în testamentul primei reprize. Și cu puțin noroc, dar cu aceeași dibăcie demonstrată în multe jocuri la Victory Cup, băieții din Drumul Taberei s-au impus și au reușit o nouă victorie în campionat, reușită venită după două meciuri în care nu au luat nici măcar un punct, un cadou pentru sărbătoritul zilei, managerul Cosmin Sofronie.  

 

 

Omul meciului: Mihnea Bădiță – nota 8.5

Back to list